ClientMuzeul Național al Literaturii Române Iași
AdresăStrada O. Cazimir, nr. 4, Mun. Iaşi
Dată proiect2022

Muzeul „Otilia Cazimir”

a fost inaugurat la 10 iunie 1972.

Otilia Cazimir (1894-1967), pe numele ei adevărat Alexandrina Gavrilescu, a devenit ieșeancă în 1898, în urma mutării familiei de la Cotu Vameș (jud. Neamț), la Iași. Casa modestă din apropierea bisericii Zlataust a fost cumpărată de Gheorghe Gavrilescu, tatăl poetei, în anul 1908, și a devenit locul în care Otilia Cazimir a trăit și a creat până la sfârșitul vieții.

Scriitoarea, în cele aproape șase decenii cât a locuit aici, a scris și publicat volume de poezii (Lumini şi umbre, Fluturi de noapte, Cântec de comoară, Licurici etc.), proză (Din întuneric. Fapte şi întâmplări adevărate, Grădina cu amintiri), un vodevil (Unchiul din America), numeroase articole publicate în revistele sau ziarele vremii, proză memorialistică (Prietenii mei scriitori…), literatură pentru copii (Jucării, A murit Luchi, Baba Iarna intră-n sat, Albumul cu poze). Traducerile din literatura rusă și din cea franceză completează profilul său scriitoricesc.

Cele două camere ale muzeului păstrează vie amintirea Otiliei Cazimir. Fotografiile, manuscrisele, volumele cu dedicație, biroul și biblioteca, se alătură lucrărilor de artă plastică semnate de Victor Mihăilescu-Craiu, Nicolai Constantin, Dan Covătaru. Icoanele de la bunicul dinspre tată (Gavriil Casian, preot la Roman), umbreluța de soare japoneză realizată din bambus și mătase, o rochie și un șal purtate de poetă în ultima perioadă a vieții, un goblen lucrat de mama Otiliei, cu dedicație „pentru Luchi”, pălăriile de soare întregesc portretul scriitoarei.

Tur virtual interactiv 3D

Integrare Google Street View

Fotografii 4K Ultrawide