ClientMuzeul Național al Literaturii Române Iași
AdresăStrada Rece, nr. 5, 700115, Iaşi
Dată proiect2022

Muzeul „Mihai Codreanu”

Cunoscut și ca Vila Sonet, Muzeul „Mihai Codreanu” a fost deschis publicului în ziua de 10 august 1970.

Casa în care a locuit Mihai Codreanu (1876-1957) a fost construită în 1934, pe un teren donat sonetistului de Primăria Iași, drept recunoaștere a admirabilei sale activități culturale. Interiorul locuinței este și acum, aproape în întregime, așa cum arăta în timpul vieții poetului, cu toate valorile artistice, cu biroul de lucru, sufrageria, dormitorul și salonul în care își primea oaspeții-scriitori, precum Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, George Lesnea și alții. Tot în această casă și-a scris sonetele ce vor alcătui volumul Statui. Sonete și evadări din sonet (1939).

Pe biroul de lucru al scriitorului pot fi văzute manuscrise, cărți, documente, ustensile de scris și alte obiecte care certifică autenticitatea spațiului în care a lucrat sonetistul, profesor, rector al Conservatorului, director al Teatrului Național din Iași. Printre documentele expuse figurează și Ordinul Național al Legiunii de Onoare din Franța, oferit pentru traducerea piesei de teatru Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand. Menționăm, de asemenea, impresionanta colecție de pipe, sculpturi și tablouri de artă, geamantanul cu monograma poetului, bastonul cu sabie, servicii din cristal și faianță, masa de șah la care au stat deseori Codreanu și Sadoveanu.

Tur virtual interactiv 3D

Integrare Google Street View

Fotografii 4K Ultrawide